Ce țeapă! Un sătmărean a comandat beton, l-a turnat în curte, dar nu a vrut să-l plătească
Conform informațiilor PresaSM, totul a început după ce un sătmărean l-a indus în eroare pe un şef de staţie beton din județul Satu Mare, spunându-i că vrea să achiziţioneze 60 de metri cubi de beton, clasa C18/22,5.
Sătmăreanul a determinat reprezentanții societății comerciale să livreze cantitatea de 66 de metri cubi de beton în localitatea Supuru de Sus, la domiciliul său, unde a şi fost turnat.
Dar când a venit momentul să achite contravaloarea serviciilor, le-a spus livratorilor că se va deplasa la o unitate bancară din municipiul Carei, unde şi-au dat întâlnire pentru a scoate banii şi pentru a achita contravaloarea betonului, lucru pe care acesta nu l-a mai făcut, neavând niciodată o astfel de intenţie.
Prejudiciul produs persoanei vătămate este de 31.416 lei. Reprezentanții firmei păgubite s-au dus la Poliție, unde au depus o plângere penală pentru înșelăciune. Sătmăreanul, cu antecedente penale, a tot încercat să țină în șah autoritățile.
Până la urmă, speriat de perspectiva de a fi condamnat penal din nou, căci lucrurile erau destul de clare, individul a făcut rost de bani și a plătit betonul livrat.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ