Ce succes pentru Paralela 45 Satu Mare! Parteneriat cu Lamonza!
Producătorul, importatorul și distribuitorul de articole de călătorie Lamonza, Azad Enterprises SRL a semnat un parteneriat de colaboare cu Paralela 45 Satu Mare, primul parteneriat cu o agenție de turism. Astfel, producătorul român va avea un stand de prezentare în cadrul unei agentii de turism. Primul InShop Lamonza Travel va fi la Satu Mare.
”Din luna aprilie Paralela 45 Satu Mare se va muta în noul sediu situat central lângă Hotel Astoria, într-un spațiu de 140 mp, fiind una dintre cele mai mari suprafețe închiriate de o agenție de turism la nivel național, nu doar regional, astfel ca am luat decizia să oferim clienților noștri un nou serviciu și anume posibilitatea de a achiziționa trollere și genți de călătorie cu dimensiunile aferente fiecărei companii aeriene la un raport calitate/preț corect. Astfel, am ales parteneriatul cu un brand recunoscut la nivel internațional și anume Lamonza. Vom avea un spațiu special amenajat în cadrul agenției unde vor fi expuse produsele Lamonza, clienții le vor putea vedea și testa, chiar dacă nu vom avea în agenție toată gama, la comandă putem aduce orice produs din gama Lamonza”, a declarat Mircea Spătar, reprezentantul Paralela 45 Satu Mare.
Agenția va fi una dintre cele mai moderne din România, fapt care a contribuit la acest parteneriat, urmând ca pe viitor colaborarea să se extindă și în alte sedii. Sediul de la Satu Mare va fi un etalon și model în domeniu, integrând zona de welcome, spațiu de joacă dedicat copiilor, în timp ce părinții aleg vacanța dorită, InShop Lamonza și un design modern și aerisit, zonă de back office dedicată departamentului de business travel și companiilor, totul direct în mijlocul orașului.
Paralela 45 Satu Mare este lider în domeniul călătoriilor de patru ani consecutiv, conform rezultatelor publicate de Listafirme.ro pe baza declarațiilor anuale depuse la Ministerul de Finanțe. În acest an, agenția a obtinul locul 1 la Topul firmelor realizat de Camera de Comerț și Industrie a României, filiala Satu Mare.
Compania manageriată de Mircea Spătar mai deține și sediile Paralela 45 Baia Mare, iar din aprilie are o nouă locație în parteneriat la Deva.