Ce riscă cei prinși cu certificatul altei persoane. Răspunsul dat de Raed Arafat
Guvernul a validat în şedinţa de sâmbătă, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de CNSU privind gestionarea pandemiei de COVID-19. Secretarul de stat MAI, Raed Arafat, a declarat la finalul şedinţei de Guvern, că HoReCa a insistat ca restaurantele să rămână deschise. În acest context, cei care vor prezenta la controlul poliţiei sau al altor organe un certificat verde fals riscă să li se întocmească dosar penal, titrează jurnaliștii Adevărul.
„HoReCa e responsabilă, dacă nu respectă regulile vom lua alte măsuri, e datoria lor să respecte regulile. Peste categoria 6 la mie nu intră cel testat, intră doar cei vaccinaţi trecuţi prin boală. Exista o gama de sancţiuni care se pot da, dar pentru unii aceste sancţiuni nu sunt suficiente. Eu am apelat la responsabilitate, problema este când ajungem să controlăm. Când intrăm şi vedem că situaţia nu se respectă. Horeca mi a cerut să pastram restaurantele deschise, le-am dat o ocazia, dacă doresc să rămână deschise să respecte regulile. Dacă nu respectă regulile vom forţa alte măsuri, ei trebuie sa fie responsabili. Nu respecta regulile vom lua alte măsuri şi nu am dori sa ajungem acolo. E în mâna lor sa respecte regulile şi să ceară certificatul verde la intrare”, a spus Raed Arafat.
În cazul celor nevaccinaţi, Raed Arafat a explicat că cei care vor încerca să intre într-un restaurant prezentând certificatul digital al altcuiva, comit o infracţiune şi riscă să li se întocmească dosar penal.
„Buletinele nu se verifică nici în alte ţări, dar în cazul unui control al poliţiei, alte organe, dacă buletinul nu se pupă cu datele, înseamnă că ai prezentat un act fals şi şi rişti dosar penal”, a subliniat secretarul de stat.