Ce năzbâtii mai fac unii șoferi în vămile din județul Satu Mare. ”Conductori” de trenuleț
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației cercetează trei cetățeni, deoarece aceștia nu dețineau permisele de conducere corespunzătoare pentru mijloacele de transport la volanul cărora se aflau.
Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 9.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean român în vârstă de 35 de ani. Șoferul, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud conducea un ansamblu rutier format din autoturism înmatriculat în Marea Britanie și remorcă înmatriculată în România.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere deținut de către cel aflat la volan este necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul cu care s-a prezentat la ieșirea din țară.
Tot vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, domiciliat în județul Cluj. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, se afla la volanul unui ansamblu rutier format din autoturism și remorcă, ambele înmatriculate în România. La fel ca și în cazul anterior și acest conducător auto a prezentat un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul auto cu care intenționa să iasă din România.
În aceste situaţii s-a constatat că şoferii au prezentat permise necorespunzătoare categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ