Ce LOVITURĂ a primit un MAGHIAR în Vama Halmeu! A rămas fără mașină și cu amendă uriașă
Un cetățean maghiar a primit ieri, în Punctul de trecere al frontierei de la Halmeu, o lovitură pe care nu o va uita toată viața. Acesta a fost lăsat și fără masșină, dar și cu o amendă de 7.500 de lei.
Concret, ieri, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul maghiar Istvan B., în vârstă de 33 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.
Existând suspiciuni că acesta transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului.
Astfel, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, într-un loc special amenajat în portbagaj, în bara din spate, bord și scaunele din față, 3.650 pachete de țigări de diferite mărci (Rothmans și Jin Ling), în valoare de 16.425 lei, pe care șoferul a încercat să le introducă în România și să le sustragă de la controlul vamal.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 7.000 lei, a fost confiscat. Totodată, lucrătorii vamali l-au amendat pe cetățeanul maghiar cu suma de 7.500 lei.