Ce LOVITURĂ pentru Garda Financiară Satu Mare. Judecătorii au DECIS
Judecătorii Curții de Apel Oradea au dat o sentință definitivă, în cadrul unui complet de trei judecători (2 favorabil, 1 împotrivă), în favoarea lui Ioan Șipoș, fostul șef al Gărzii Financiare, actualmente Administrația Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Șipoș a fost destituit în urmă cu trei ani în urma unor motive neimputabile. Acesta s-ar fi plâns la acea dată că adevăratul motiv al schimbării sale din funcția de șef al Gărzii Financiare ar fi fost unul de natură politică.
Acesta ar trebui să fie reinvestit pe aceiași funcție. Cel puțin aceasta este hotărârea judecătorilor.
”Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Şipoş Ioan în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinţei nr. 11/CA din 13.01.2015 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează în totalitate şi rejudecând: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul ŞIPOŞ IOAN în contradictoriu cu pârâta ANAF, şi în consecinţă: Dispune anularea ordinului nr.3157/27.09.2013 emis de Preşedintele ANAF prin care s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere teritorială de comisar şef secţie. Obligă pârâta la reîncadrarea reclamantului într-o funcţie publică echivalentă celei anterior deţinute. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data eliberării din funcţie până la reluarea efectivă a raportului de serviciu. Respinge restul pretenţiilor. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. DEFINITIVĂ. Cu opinie separată”, se arată în decizia judecătorilor.