Ce-am fost și ce-am ajuns! Satu Mare, codaș la rezultatele de la Evaluarea Națională
Județul Satu Mare este codaș la nivel național când vine vorba despre mediile de zece pe linie obținute de elevi la examenul de Evaluare Națională. Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de elevii din municipiul București.
Bucureștiul se află în frunte, cu 106 note de zece, urmat de Iași – 37 și Buzău – 24. La polul opus se află Satu Mare, cui două note de zece, respectiv Arad și Sălaj cu câte o notă de zece.
Elevii din județul Satu Mare, care au absolvit clasa a opta, și-au aflat astăzi rezultatele la examenul de Evaluare Națională.
Cei doi elevi din județul Satu Mare care au obținut nota zece pe linie sunt David Nicolae Coroian de la Școala Gimnazială ”Grigore Moisil” din Satu Mare și Andrei Tudor Verzeș de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din municipiul Satu Mare.
În schimb, alți doi elevi, de la școli din Carei și Oar, au luat nota 1 și 1,06. Contestaţiile se pot depune, la centrul de examen, în data de 26 iunie 2017, între orele 16-20. Rezolvarea contestaţii se desfăşoară în perioada 27-29 iunie 2017.
În urma evaluării lucrărilor contestate, nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.