Ce alcoolemii ”se poartă” pe șoselele județului. Sătmărenii s-au ales cu dosare penale
Șase infracțiuni la regimul rutier au fost constatate în flagrant de polițiștii sătmăreni în acest sfârșit de săptămână pe raza județului Satu Mare. În toate cauzele, șoferii s-au ales cu dosare penale.
Vineri, un sătmărean a fost prins de polițiștii cu o concentrație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Sâmbătă, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au depistat la volanul unui autoturism pe strada Alexandru Odobescu, din municipiul Satu Mare, un conducător auto de 34 de ani, care fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Tot sâmbătă, polițiștii secției rurale au identificat la ora 21.50, în localitatea Petea, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere. De asemenea, fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Și duminică, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au depistat la volanul unui autoturism pe strada Odoreului, din municipiul Satu Mare, un conducător auto de 35 de ani, care fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Tot duminică, în jurul orei 16.40, polițiștii Secției Poliție Rurală Tășnad au depistat la volanul unui autoturism pe DJ 196, Hurezu Mare – Supuru de Jos, un conducător auto de 41 de ani, care fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.