Caz neobișnuit într-un județ din țară. O bătrânică „a înviat” în timp ce familia o pregătea pentru înmormântare
Caz neobișnuit într-un județ din țară. O bătrână de 94 de ani „a înviat” chiar când era pregătită pentru înmormântare. Totul a pornit după ce fiica femeii, aflată la Iași, a rugat o vecină să meargă la mama ei, pentru că bătrâna nu mai răspundea de două zile la telefon, titrează jurnaliștii de la BZI care au stat de vorbă cu vecinii dar și cu familia femeii.
Întâmplarea neobișnuită a avut loc în satul Sârca, comuna Bălțați, din județul Iași și a început cu un telefon dat de fiica unei bătrâne în vârstă de 94 de ani. Preocupată pentru că mama sa nu răspunde la telefon, femeia a rugat-o pe vecina bătrânei să verifice dacă nu cumva s-a întâmplat ceva.
Zis și făcut, vecina a mers acasă la bătrână și a găsit-o căzută pe jos. A anunțat fiica, iar familia a început să se pregătească pentru înmormântare. Fiica acesteia a numit câteva femei pentru a o pregăti și îmbrăca pe bătrână, pentru a fi pusă în scriu.
Și comunitatea s-a mișcat rapid. Vestea că femeia în vârstă de 94 de ani a murit s-a răspândit prin sat, preotul a tras clopotele, iar vecinii și cunoscuții se pregăteau deja pentru priveghi.
Doar că atunci când fiica a ajuns de la Iași în satul natal și și-a văzut mama, femeia a început să plângă. În acel moment, bătrâna și-a deschis un ochi.
„Când a venit fata ei și a văzut-o căzută, a început să plângă, iar băbuca a reacționat, a strâns-o de mână și a deschis și un ochi. De vorbit nu a mai putut zice nimic”, a declarat vecina care a găsit-o pe bătrână căzută în casă, potrivit jurnaliștilor de la BZI.
Familia a chemat rapid ambulanța, iar bătrâna a fost transportată în stare gravă la spitală.