Caz cumplit în județul vecin. Soţ şi soţie, după gratii. Acuzați de trafic de persoane și proxenetism
Doi orădeni, soţi şi soţie, au fost arestaţi pentru trafic de persoane și proxenetism, după ce au fost prinşi că au profitat de vulnerabilitatea a două femei, pe care le-au adăpostit şi le-au forţat să se prostitueze inclusiv prin acte de violenţă fizică şi psihică, luându-le apoi şi banii astfel produşi.
La data de 11.09.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea unei inculpate, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada ianuarie – septembrie 2024, inculpata împreună cu soțul său (inculpat aflat în stare de arest preventiv într-o altă cauză) au recrutat și adăpostit două persoane vătămate majore profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau ( lipsa unei locuințe și a mijloacelor materiale de subzistență) pe care ulterior, prin acte de violență fizică și psihică le-au obligat să practice prostituția în folosul lor.
Victimele au fost constrânse de inculpați să se deplaseze zilnic în locațiile indicate de ei și să întrețină relații sexuale contra cost. Sumele de bani astfel obținute au fost însușite integral de autorii infracțiunilor și folosite în interes personal.
În ziua de 12.09.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.