Cât durează temperaturile scăzute și ploile. Prognoza meteo pentru Satu Mare
Vremea se va menține închisă pe tot parcursul săptămânii care urmează, arată prognoza meteo pentru județul Satu Mare. Chiar dacă temperaturile au scăzut simțitori în cursul nopții de joi spre vineri, meteorologii se așteaptă ca acestea să crească în zilele următoare.
Temperaturile au scăzut subit în noaptea de joi spre vineri, iar la final de săptămână, maximele nu vor mai depăși 10 grade, arată prognoza meteo. Pe toată durata zilei de vineri, când mercurul din termometre va ajunge doar până la 4 grade Celsius, vremea va fi închisă, iar șansele de precipitații rămân ridicate. Noaptea, minimele vor ajunge la -3 grade Celsius.
Sâmbătă, temperaturile vor crește ușor, cu maxime prognozate de 8 grade Celsius pe timp de zi și minime de 2 grade noaptea, puțin mai frig în zonele înalte ale județului, acolo unde se pot înregistra minime negative. Cerul va fi variabil spre închis, dar scad șansele de ploaie.
Tot de vreme închisă vor avea parte sătmărenii și în cursul zilei de duminică. Temperaturile vor mai crește ușor. Maxima zilei va fi de 10 grade Celsius, iar în noaptea de duminică, mercurul din termometre nu va coborî mai jos de 6 grade Celsius.
Prima săptămână a lunii martie vine cu precipitații și temperaturi în ușoară creștere. Ploile vor fi la ordinea zilei, iar maximele vor fi cuprinse între 14 grade Celsius, temperatură care se va înregistra în cursul zilei de marți și 10 grade Celsius, spre finalul săptămânii.
Nopțile vor fi răcoroase, cu temperaturi minime ce vor ajunge la pragul de îngheț, ceea ce înseamnă că dimineața am putea vorbi inclusiv de lapoviță.
Temperaturile care se vor înregistra în prima săptămână a lunii martie sunt peste mediile perioadei. Maximele, la început de martie, ar trebui să fie cuprinse între 7 și 8 grade Celsius, în timp ce minimele ar trebui să se situeze între -1 și 0 grade Celsius.