Cărți de citit sau de joc?
Ce cărți de citit mai sunt populare acum sau ce cărți de citit clasice ar trebui citite de toată lumea? Fie că îți place să citești cărți în format fizic sau online, în continuare, lectura este foarte importantă. Indiferent de genul de cărți care îți plac, lectura este un exercițiul bun pentru minte pentru a-ți exersa imaginația și pentru a-ți mări vocabularul și exprimarea. Adesea, ne gândim că copiii sunt cei care trebuie încurajați să citească cât mai mult, dar inclusiv adulții trebuie încurajați la lectură pentru că rămâne la fel de importantă pe parcursul vieții. Abordăm astăzi o serie de cărți, foarte importantă pentru literatura universală, pe care o poate citi oricine.
Chiar dacă a intrat ceva mai recent în patrimoniul cultural, seria de cărți Harry Potter de J. K. Rowlings este potrivită nu numai pentru copii, dar mai ales pentru adulți, care probabil au nevoie de magie în viața lor la fel de mult ca niște copii. Așa că, indiferent de vârstă, cele șapte cărți rămân adecvate pentru a fi citite. Seria de cărți eponimă, urmărește aventurile tânărului vrăjitor Harry Potter. Povestea începe de când Harry avea 11 ani, trăind sub scara din casa mătușii sale Petunia. Într-o zi, tare curios, din ce în ce mai multe bufnițe sunt prezente în oraș. Harry primește scrisoarea care îi spune că tocmai a fost admis la școala de magie Hogwarts. Neștiind că vrăjitoria este reală sau că el este de fapt vrăjitor, Harry pornește în aventura vieții sale odată ce descoperă lumea magică Hogwarts. Bineînțeles, își face repede doi prieteni foarte buni, Hermione și Ron, alături de care crește și devine mai înțelept. Cărțile introduc foarte multe alte personaje adjuvante, precum Dobby, elful casei sau antagonice, precum Bellatrix și bineînțeles, Voldemort. Ce este fascinant este că fiecare personaj are propria istorie, detaliată și plină de mister, toate personajele având trecuturi încâlcite care se leagă într-un fel sau altul. Nimic nu este ceea ce pare, până și scările și tablourile din castelul Hogwarts au secretele lor pe care le descoperi pagină cu pagină. Cele șapte cărți urmăresc aventurile celor trei prieteni până când aceștia cresc și înving răul.
Fenomenul Harry Potter a început înainte de a exista filmele, dar bineînțeles, popularitatea cărților a avut ca consecință o serie cel puțin la fel de faimoasă de filme. Copii și adulți se costumau în vrăjitori și vrăjitoare pentru a merge la lansarea următoarei cărți, stând la cozi interminabile, iar un fenomen similar a avut loc și cu lansarea filmelor. Dacă în formă scrisă, găsim șapte cărți, filmele sunt opt la număr, a șaptea carte fiind împărțită în două filme pentru a putea avea mai multe detalii. Bineînțeles, filmele nu pot cuprinde toate detaliile pe care le regăsim în cărți și nu stimulează la fel imaginația pentru că îți oferă direct imaginea a ceea ce ți-ai putea imagina chiar tu. Cu toate acestea, filmele sunt realizate foarte bine și merită vizionate. Pentru a-ți putea imagina exact cum vrei cărțile, le poți citi întâi, iar ulterior să vizionezi filmele după ce ai citit toate cărțile. Spre exemplu, revoluția elfilor casei, încurajați să își ceară drepturile ca lucrători în bucătăria Hogwarts nu este prezentă în filme, deși este o parte foarte importantă din istoria eliberării lui Dobby. Pe de altă, parte, una din cărțile mai statice, Prizonierul din Azkaban, are o contrapartidă foarte reușită în filme, al treilea film, Prizonierul din Azkaban fiind unul din cele mai bune filme. Toate cărțile și toate filmele sunt reușite, iar în funcție de interesele tale, o anumită carte îi va rămâne cu adevărat dragă.
Chiar dacă pare a fi o serie pentru copii, Harry Potter rămâne o carte care a devenit parte din cercul literaturii universale clasice și care ar trebui citită de fiecare persoană în parte. Cu siguranță, are un impact mult mai mare când un copil o citește pentru că trăiește din plin magia și are o imaginație bogată, dar și ca adulți, seria Harry Potter poate fi la fel de magică dacă ne dăm frâu liber la a ne imagina lumea magică Hogwarts.