CAREI. Iertată de judecători după ce a condus beată, a produs un alt accident cu alcoolemie uriașă
Astăzi a recidivat șoferița (47 ani) care a băut, s-a urcat la volan și a provocat un accident, mașina ajungând direct într-o benzinărie din municipiul Carei. Dacă în luna noiembrie 2022 a primit o sentință de un an cu ”amânarea aplicării pedepsei”, de această dată careianca s-a urcat la volan cu o alcoolemie enormă, a lovit mai multe mașini și a fugit. A fost prinsă ulterior și s-a ales cu dosar penal.
Accidentul de astăzi… alcoolemie enormă, a fugit
Conform informațiilor PresaSM, astăzi, în jurul orelor 13.15, a fost lansat un apel la 112 despre faptul că în municipiul Carei, la intersecția Bulevardului 25 Octombrie cu strada Căpitan Zăgănescu, s-ar fi produs un eveniment rutier cu pagube materiale. Fiind avariate trei autoturisme. Iar conducătoarea auto și-a continuat drumul.
În urma verificărilor efectuate, la fața locului a fost identificată o femeie de 47 de ani, domiciliată în municipiul Carei, care ar fi condus unul dintre autoturisme. Din evenimentul rutier nu au rezultat victime omenești.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
În cauză, pe numele femeii a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
A scăpat ușor după accidentul din primăvara acestui an
Vorbim despre femeia care a scăpat cu o pedeapsă foarte redusă după un alt accident provocat în acest an: un an cu amânarea aplicării pedepsei.
Accidentul s-a produs în data de 05.03.2022, în jurul orei 12:20, atunci când careianca a condus autoturismul marca Renault pe B-dul 25 Octombrie din municipiul Carei după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, rezultând un grad de îmbibaţie a alcoolului de 1,78 % în 1.000 ml în sânge. A pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-o benzinărie.
Fiind audiată în calitate de suspectă şi inculpată, șoferița a declarat că în data de 05.03.2022, pe fondul unor probleme personale şi de serviciu în intervalul orar 07:30 – 12:00 a consumat o cantitate de 3 beri cu alcool de 0,5 litri sticla, fiind sunată de mama sa, nu şi-a dat seama şi instinctiv s-a urcat la volanul autoturismului care era parcat în faţa domiciliului, pe care l-a condus în direcţia unui service auto.
Aflându-se pe B-dul 25 Octombrie şi odată ajunsă în aproprierea benzinăriei Moll, din partea stângă în parcare a observat un autoturism care intenţiona să iasă din staţia peco, moment în care a apăsat pedala de frână, iar maşina a derapat şi a părăsit sensul de mers intrând pe contrasens în coliziune cu celălalt autoturism.
Fiindcă persoana vătămată nu a depus plângere, iar apoi le-a spus judecătorilor că este o mamă singură, care are nevoie de permisul de conducere pentru a-și întreține copilul major și părinții vârstnici, judecătorii au iertat-o în noiembrie 2022 și i-au dat o condamnare de un an de închisoare cu AMÂNAREA aplicării pedepsei.