Care COD RUTIER?! Șoferii cu BOLIZI de LUX au imunitate în Satu Mare (FOTO)
Unii șoferi care au în proprietate mașini de lux par să se bucure nu doar de confortul și siguranța oferite de astfel de autovehicule, ci și de protecție în fața unor oameni ai legii. Căci, potrivit logicii autohtone, cine posedă mașini scumpe posedă – de regulă – și influență în cercurile înalte ale decidenților publici.
Ca să exemplificăm această realitate, un echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare a trecut, pur și simplu, pe lângă o mașină parcată nu tocmai corect. Chiar dacă le-a obstrucționat câmpul vizual la schimbarea direcției de mers de pe strada 1 Decembrie pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Satu Mare, echipajul de poliție și-a văzut în continuare de drum.
Suntem siguri că au motivele lor, căci realitățile mioritice îi obligă să își dezvolte instinctul de autoconservare. Dar mesajul pe care îl oferă prin astfel de gesturi (să închizi ochii în astfel de situații) pare să aducă atingere tocmai încrederii cetățeanului în POLIȚIA ROMÂNĂ.
Nu ne miră prea tare că unii polițiști locali ezită (fiind slab plătiți, neprotejați, personal insuficient), dar când ezită și cei de la Poliția Națională (plătiți bine, autoritate net superioară) parcă vorbim despre disoluția autorității statului român.