Cântărețul de muzică folk Victor Socaciu a murit. Anunțul făcut de fiica artistului
Victor Socaciu a murit luni, 27 decembrie, au confirmat membri ai familei. Artistul a suferit în trecut un transplant de rinichi și avea mai multe probleme de sănătate.
Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, s-a stins din viaţă într-un spital din Bucureşti. Încă din luna septembrie starea sa de sănătate se agravase.
„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!” a transmis fiica artistului, Ana-Maria Socaciu, într-un mesaj postat pe Facebook.
Și fosta soție a cântărețului a postat un mesaj, tot pe paginile de socializare.
„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume. Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea.
Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ… Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, candva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit”, a scris Marina Almășan.
Sociaciu (68 de ani) a fost lansat Adrian Păunescu la Cenaclul Flacăra. În 2008 a devenit deputat PSD.