Candidatul PRO România, Cristina Haiduc: Dacă aș fi primar aș atrage mai multă materie cenușie în Satu Mare și mai multe fonduri europene
Candidatul PRO România la Primăria Satu Mare, Cristina Haiduc, este prima femeie care a avut curajul să intre în cursa pentru Primăria municipiului Satu Mare, într-o competiție electorală contra șase bărbați, cu care luptă umăr la umăr.
Cristina Haiduc a absolvit Liceul Teoretic Doamna Stanca din Satu Mare – profil filologie, apoi a urmat cursurile Universității de Drept București. De 15 ani, după finalizarea studiilor, practică cu succes avocatura, iar acum vrea să-și pună experiența acumulată în slujba tuturor sătmărenilor.
Cristina Haiduc candidează la Primărie cu dorința de a schimba lucrurile, de a crea o administrație eficientă și transparentă în slujba cetățenilor și de a duce orașul Satu Mare într-o direcție în care să arate mai aproape de Baia Mare sau Oradea, sau chiar mai aproape de orașele din centrul Europei.
Ce v-a motivat să intrați în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Satu Mare?
Azi lucrurile merg prost în orașul căruia noi toți îi spunem “acasă”. Înainte de a fi politician sunt un simplu locuitor al acestui oraș și doresc același lucru ca și majoritatea dintre dumneavoastră. Copilul meu, îmi doresc să rămână aici, în Satu Mare. Vreau să crească în acest oraș, să-și facă o carieră aici și să-și întemeieze o familie. Același lucru mi-l doresc pentru toți sătmărenii. Și pentru asta trebuie să le oferim copiilor oportunități de învățare, oportunități de carieră și de afaceri, locuri în care să-și petreacă timpul liber și un mediu frumos în care să-și trăiască viața. Vreau să facem din orașul ăsta un oraș în care să ne placă să îmbătrânim împreună. Sunt motive care m-au determinat să intru în această competiție politică.
De ce ați ales PRO România?
Dacă în urmă cu 3 ani nu mă imaginam în politică, acum un an am pornit alături de proaspăta echipă Pro Romania cu visuri măreţe, cu dorinţa de implicare și schimbare a unor tipologii. Am ales PRO România pentru că cred în valorile tradiționale, în promovarea ideilor de incluziune socială, dar în același timp sunt conștientă că este nevoie de măsuri liberale în economie și de idei progresiste în ceea ce privesc drepturile și libertățile cetățenilor.
La Pro România am găsit toate aceste valori, alături de o echipă determinată și pasionată să dea cu adevărat viață orașului Satu Mare. Avem și colegi experimentați, dar suntem și mulți tineri dinafara politicii până acum care vrem să aducem un suflu nou și să arătăm că lucrurile se pot face altfel și bine în Satu Mare. Ne dorim să înlăturăm ignoranța, mediocritatea, prefăcătoria, minciuna si incompetența. Dorim să facem treabă în folosul cetățeanului, nu al șefului de partid, dorim să fim eficienți, intr-o continuă perfecționare, rapizi, exacți, disciplinați, muncitori, responsabili, și, nu în ultimul rând, atenți la oameni.
Ce vă recomandă pentru fotoliul de edil șef al municipiului Satu Mare?
În primul rând faptul că sunt femeie, așa cum spunea și Margaret Thatcher (prima femeie prim-ministru al Regatului Unit): ”Dacă vrei vorbe roagă un bărbat, dacă vrei fapte roagă o femeie.”
Mă consider un om corect și cred că experiența acumulată în domeniul juridic pe parcursul celor 15 ani de activitate, ca și avocat pledant, îmi va permite să iau cele mai sigure hotărâri. Am fost și sunt aproape sufletește de oamenii ajunși pe culmile disperării din foarte multe motive. Astfel că, am ajuns într-un punct al vieții în care consider că trebuie să mă implic mai mult în societate, mai ales pentru faptul că sunt și mamă, micuții noștri având nevoie de sprijinul comunității pentru a se dezvolta.
Am 15 ani de muncă în mediul privat, în care am muncit mereu în contratimp, dar și în echipă cu clienții, căutând cele mai bune soluții pentru ei, ani în care am avut mereu obiective și ținte de atins. În această perioadă de practică juridică am învăţat că dincolo de legi şi drepturi stau morala şi valorile sociale, astfel că doresc să aplic aceste valori şi în viaţa politică!
Cred că și vârsta mă recomandă, având aproape 38 de ani pot spune că fac parte din acel suflu nou tânăr cu idei proactive, dorință de implicare și succes. Este momentul ca o nouă generație politică, cu o nouă viziune, să preia destinele orașului. Dacă noi, generația noastră, nu punem umărul, nu o să se schimbe niciodată nimic.
Am și energia, și competența să fac lucrurile altfel față de cum le-au făcut cei de până acum, să aduc acel suflu nou, o abordare meticuloasă a fiecărui proiect, astfel încât să începem să mișcăm cu adevărat orașul, să-l ducem într-o direcție în care să arate mai aproape de Baia Mare sau Oradea și, de ce nu, mai aproape de orașele din centrul Europei.
Respect oamenii indiferent de poziția lor socială și culturală, etnie sau religie.
Care sunt cele mai importante 3 proiecte ale dvs. pentru Satu Mare?
Cel mai important proiect – de fapt sunt mai multe – la care trebuie să lucrăm este cel privind înfrumusețarea orașului și îmbunătățirea imaginii lui, reabilitarea blocurilor și a clădirilor publice, închiderea și modernizarea Centrului Vechi, după modelul altor orașe. Satu Mare este un oraș cochet cu un potential uriaș care nu este pus însă în valoare. Satu Mare se află printre orașele în care au fost renovate cele mai puține blocuri și clădiri publice, deși au existat fonduri europene destinate pentru acest segment.
Relansarea economiei locale trebuiesă fie o prioritate. Mediul de afaceri trebuie să devină partener al administrației locale, nu doar un plătitor de taxe și impozite. Taxele locale pentru personae juridice sunt mai mari la Satu Mare decât în Oradea sau Cluj! ( Satu Mare are o cotă de 1,3, Cluj Napoca- cotă de 1, Oradea – cotă de 0,7). De asemenea, este necesară extinderea parcului industrial. Ca avocet pe litigii comerciale cunosc foarte bine mediul de afaceri și știu că fără infrastructură nu vor veni investitorii.
Mai cred că vom fi un oraș de succes atunci când vom reuși să ne păstrăm creierele acasă, când vom ști să ne atragem tinerii acasă după ce își termină facultatea la Cluj sau la București, atunci când vom găsi soluțiile să atragem materie cenușie în Satu Mare din alte orașe.
Ce proiecte ale actualei administraţii aţi continua dacă aţi fi aleasă primar?
Sunt un om constructive și cred că toate proiectele trebuie continuate, indiferent cine va veni la conducerea oraşului. Proiectele în derulare şi cele aprobate aduc dezvoltare şi prosperitate. Nu aş opri proiecte, ci aş ajuta pentru a grăbi finalizarea lor şi aş pretinde ca nivelul de calitate să fie la înălţime.
Care sunt primele trei lucruri care ar trebui schimbate neapărat în Primăria Satu Mare?
În primul rând trebuie să punem cetățeanul în prim plan, să eficientizăm, digitalizăm și transparentizăm serviciilepublice. Din 27 septembrie este imperios necesar ca cetăţeanul să fie în centrul preocupărilor şi acţiunilor administraţiei locale, iar noi vom pune cetăţeanul în mijlocul acţiunilor noastre. Din păcate, în ultimii ani prea des vocea cetăţeanului nu s-a auzit sau nu a fost ascultată.
Fiecare angajat trebuie să știe că este în serviciul public și să se poarte ca atare. Trebuie făcută o evaluare a schemelor de personal, să vedem de câți oameni e nevoie, unde e nevoie, dacă sunt suficienți și dacă își fac treaba suficient de bine. Este necesară scăderea cheltuielilor de ordin administrativ, reducerea personalului de la peste 200 de angajaţi, la aproximativ 120. Vreau ca fiecare om din Primărie să aibă niște obiective foarte clare și să știe fiecare că sunt în slujba cetățeanului, nu invers.
Un alt obiectiv este reducerea birocrației și creșterea eficienței. De exemplu: buletin în 2 zile, certificate de urbanism în 5 zile și licitaţii transparente.
Este nevoie, de asemenea, să se facă ordine în haosul din urbanism și din dezvoltarea urbană, să avem un Plan de Urbanism General în acord cu viziunea noastră de dezvoltare. Nu este firesc ca investitorii să aștepte cu lunile sau anii aprobarea unei investiții. Avem nevoie urgentă de acest PUZ dezbătut atent împreună cu arhitecții, cu mediul privat și cu cetățenii.
De ce credeți că Satu Mare a rămas mereu în spatele municipiilor din județele vecine?
Poate pentru că primarii pe care i-am avut nu au iubit suficient orașul și oamenii lui, poate pentru că nu au pus suficient suflet.
Cert este că banii existenți pot fi gestionați mai bine și pot fi atrase fonduri suplimentare pentru investiții și dezvoltare. În toate topurile, Satu Mare apare ca fiind codaș la atragerea de fonduri europene, sunt orașe mici în județ care au atras bani mai mulți decât administrația locală din Satu Mare. Iată de ce am rămas în urmă, pentru că nu s-a muncit serios pe acest segment.
Pentru fonduri europene trebuie să muncești cu oameni deștepți, cu oameni care au cunoștințe și viziune, este necesară organizarea și structurarea unui departament de fonduri europene profesionist. Avem nevoie să atragem fonduri europene nu doar pentru investițiile de infrastructură, ci și pentru proiecte sociale.
Cum veți aborda această campanie electorală?
Îmi doresc o campanie curată, în care să luptăm cu şanse egale, iar fiecare candidat să îşi prezinte proiectele create pentru oameni şi pentru a veni în sprijinul lor. Se mizează foarte mult pe votul etnic, haideți înainte de a fi români sau maghiari să fim oameni și să ne gândim la nevoile noastre. Am dat șanse altor candidați care și astăzi se prezintă în fața dumneavoastră și nu ne-au dezvoltat suficient orașul, vreau și îmi doresc o schimbare, nu stagnare. Am speranţa că toți am învaţat din lecţiile istoriei, arătând că în momente definitorii cum sunt şi acestea, schimbarea ne aparţine. Schimbarea vine de la fiecare dintre noi, cei care cerem clar si răspicat măsuri noi şi idei bune.
Sătmărenii trebuie să știe că orice ar alege este important să aibă încredere în propriile forțe şi să nu renunţe la valorile care îi călăuzesc în viață.
Sa fim seriosi,daca obtineti mai mult de 4 % vin sa-ti pup mana !!
View Comment