FOTO/VIDEO. Candidații UDMR în cursa pentru Parlament: Turos, Magyar și Nagy, pe locuri eligibile
UDMR Satu Mare a depus listele cu candidați pentru Camera Deputaților și Senat. Formațiunea se așteaptă să obțină cel puțin două mandate de deputați și unul de senator. Turos Lorand, Magyar Lorand și Nagy Szabolcs sunt cei de pe locurile eligibile.
UDMR a depus în această după-masă listele cu candidații propuși pentru Parlamentul României. Uniunea se așteaptă să obțină în urma alegerilor un fotoliu de sentor și două la Camera Deputaților.
Turos Lorand, care își dorește un nou mandat de senator, a spus că formațiunea politică pe care o reprezintă va construi pe succesul deja obținut la alegerile locale.
„Credem în succesul UDMR. Așa cum am văzut cu toții la alegerile locale, politica UDMR are un succes în Satu Mare. Am reușit să dezvoltăm municipiul și județul împreună și vrem să continuăm pe acest drum”, a precizat Turos după depunerea candidaturilor.
Magyar Lorand este în linie dreaptă pentru obținerea unui nou mandat în Camera Deputaților și a precizat odată cu lansarea candidaturii că va continua propunerile legislative importante pentru dezvoltarea județului, în special cele care vin în sprijinul producătorilor, agricultorilor și crescătorilor de animale.
Tot despre susținerea și dezvoltarea municipiului și județului a vorbit și Nagy Szabolcs atunci când și-a anunțat intenția de a candida.