Când se va finaliza podul peste Someș. Ce spune primarul, când se deschide pasarela pietonală
Cu cel puțin șase luni de zile s-a întârziat proiectul pentru podul hobanat, a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare. Totul din cauza întregii povești legate de avizul aeronautic. Cu toate astea, ediul se așteaptă ca în acest an, cea mai mare investiție din Satu Mare de după 1989, să fie finalizată.
Întrebat despre cum merg lucrările la podul hobanat, primarul a precizat că s-au înregistrat cel puțin șase luni de întârziere, asta din cauza dificultăților legate de obținerea avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Odată venit avizul, lucrările au continuat, a spus edilul, precizânt că cu toate întârzierile, se așteaptă ca anul 2024 să aducă cu sine și finalizarea proiectului.
„Perioada de execuție se va mări cu cel puțin șase luni și asta înseamnă că pe 2024 va trebui să se termine investiția”, a spus primarul municipiului Satu Mare.
În ceea ce privește pasarela pietonală, primarul a dat ca termen de finalizare cel târziu luna aprilie, deși se așteaptă ca investiția să fie gata cel mai probabil în luna martie. Întârzierile au apărut din cauza condițiilor meteo, a declarat edilul în cadrul unei conferințe de presă care a avut drept subiect prezentarea bugetului pentru anul în curs.
„Lucrări mici care trebuie să se finalizeze, dar îndată ce condițiile meteo ne vor ajuta, se va continua lucrarea […], cel târziu în aprilie se va putea da în funcțiune”, a precizat Kereskényi Gábor.
Citește și:
VIDEO. Primarul municipiului Satu Mare prezintă bugetul pentru 2024. Unde merg banii de investiții
FOTO/VIDEO. Cine este vinovat în cazul accidentului cu 5 victime din județul Satu Mare
Meteorologii au prelungit Codul galben pentru Satu Mare