Canada vrea să ELIMINE VIZELE pentru români! Satu Mare, rol IMPORTANT în ecuație
Județul Satu Mare poate juca un rol foarte important în intenția oficialilor canadieni de a elimina vizele pentru români. În acest sens, în județul Satu Mare a ajuns azi o delegație de rang înalt a Canadei, care a inspectat mai multe instituții cheie.
Concret, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, a primit azi vizita unei delegaţii oficiale din Canada, care se află în aceste zile în România pentru a se documenta cu privire la procedurile de emitere a documentelor de identitate, respectiv cu privire la modalitatea efectuării controlului acestor documente (cărţi de identitate şi paşapoarte) la frontiera externă a României cu spaţiul non-UE.
Delegaţia canadiană a fost condusă de către Larisa Galadza, director general în cadrul Ministerului Integrării, Refugiaţilor şi Cetăţeniei din Canada, în vreme ce delegaţia română a fost reprezentantă de la nivel central de către Ionuţ Marin, consilier secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
După o prezentare tehnică a procedurilor de emitere şi securizare a documentelor, delegaţiile s-au deplasat la sediul Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi la sediul Serviciului de evidenţă a persoanelor şi Ghişeu Unic, de pe strada Petofi Sandor nr. 32 din municipiul Satu Mare, pentru a observa procedurile de procesare a documentelor.
În cadrul acestei întâlniri, prefectul Radu Bud a prezentat proiectul de investiţie a viitorului sediu al Instituţiei Prefectului, unde se vor reloca inclusiv serviciile comunitare din subordinea Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare(Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări Auto).
Vizita oficialilor canadieni, aflată în atenţia primului-ministru, are loc în contextul mai amplu al dosarului vizelor în raporturile cu acest stat, înscriindu-se astfel în parcursul demersurilor politico-diplomatice şi tehnice în plan bilateral ce vizează acest obiectiv.