Campionul Marius Munteanu și-a licitat mănușile și a cumpărat alimente pentru săraci!
Un gest demn de toată aprecierea noastră făcut de campionul sătmărean Marius Munteanu. Sportivul cu suflet de aur și-a scos la licitație mănușile cu care l-a învins pe Tolea Ciumac, iar din banii obținuți a cumpărat zeci de pachete cu alimente pentru persoanele nevoiașe din municipiul Satu Mare.
”În urma licitației, pe mănușile cu care l-am învins pe Tolea am primit suma de 2.000 lei din partea firmei Ovilex. Cu această sumă am reușit să facem 22 pachete de Paște pentru 22 de familii din cadrul Asociației Acoperământul Maicii Domnului. Sărbatori fericite”, este mesajul campionului sătmărean.
Marius Munteanu, un om cu suflet enorm
A început sportul în anul 2002, la vârsta de 12 ani, cu boxul. A mers la clubul Voința. Dar pentru că îi plăcea un sport mai complet, care să includă și alte procedee, printre care și loviturile de picioare, la 17 ani s-a dus spre kickbox. Cu sacrificii foarte mari, atât financiare cât și fizice sau psihice, Marius Munteanu a urcat treaptă cu treaptă pe culmile succesului. În pofida dramelor personale, Marius nu a cedat. Cu toate că și-a pierdut părinții la vârsta de 24 de ani.
Sărbători frumoase, Marius Munteanu! Ești un campion adevărat! Atât în sport, cât și în viața de zi cu zi!