Câine spânzurat în județul Satu Mare. Recompensă pentru găsirea vinovatului
Sătmăreanul Ciprian R. din Santău, județul Satu Mare, oferă o recompensă de 1000 de lei persoanei sau persoanelor care îl ajută să identifice vinovatul/vinovații pentru uciderea câinelui său.
Un autor/autori rămași încă neidentificați au intrat în curtea casei sale din Santău, în cursul acestei săptămâni, și i-au spânzurat animalul de companie.
”Ofer 1000 de lei (10.000.000 lei vechi – zece milioane lei vechi) celui care poate să-mi ofere informații despre persoana care în noaptea de 16-17 decembrie a intrat în curtea casei mele și mi-a spânzurat câinele!”, este mesajul sătmăreanului.
De asemenea, cazul a intrat și în atenția Poliției.