”Cadou” de bun venit! Poliția Rutieră a făcut ravagii în Țara Oașului
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, cu accent pe depășirea limitei de viteză și abaterile săvârșite de pietoni. Ocazie cu care au aplicat peste 130 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 30.700 de lei.
De exemplu, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au acționat pe raza localității Vama pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc limita maximă de viteză, ocazie cu care au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 14 000 de lei.
Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au reținut 10 permise de conducere, fiind filmați și înregistrați de aparatul radar șoferi cu vârste cuprinse între 25 și 53 de ani, care rulau cu viteze de la 101 km/h la 118 km/h.
În cazul acestora s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au acționat pe raza municipiului Satu Mare pe linia depistării și sancționării pietonilor care încalcă normele rutiere cu privire la circulația și traversarea acestora.
Ocazie cu care au fost sancționați contravențional 24 de pietoni și a fost reținut permisul de conducere al unei șoferițe, de 63 de ani, din municipiul Satu Mare, care nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, angajat în traversarea străzii prin loc semnalizat și marcat corespunzător.
Mars , j….. ordinare, numai in Romania vezi asa ceva, in orice alta tara iti suspenda permisul pe +- 2 saptamani si ai dreptu sa alegi sa ti l suspende doar pe week end , doar in romania ti l ia pt 3 luni si amenzi ca tre sa lucre saracii romani 6 luni sa le poata plati
View CommentKoko, după ce ai terminat rezerva de iarbă, te așteptăm cu un nou comentariu. Și cu copy-paste din textele de lege care, acum nu în urmă cu x ani, prevăd astfel de pedepse.
View Comment