Cadavrul unei femei, în putrefacție, identificat în zona Gării CFR Carei
Cadavrul unei femeie, în stare avansată de putrefacție a fost descoperit în zona Gării CFR din municipiul Carei, potrivit informațiilor PresaSM. Descoperirea șocantă a fost făcută în cursul săptămânii trecute de către o persoană, care a anunțat imediat Poliția Carei prin 112 – Serviciul Unic Apeluri de Urgență.
Cadavrul a fost descoperit într-un imobil nefolosit – aflat în proprietatea CFR. Polițiștii au ajuns la fața locului și au deschis imediat o anchetă. Corpul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Județean în vederea efectuării autopsiei și a stabilirii cu exactitate a circumstanțelor care au dus la decesul femeii.
Potrivit raportului de expertiză medico-legal, decesul femeii, în vârstă de circa 50 de ani, s-a produs natural, nefiind semnalate suspiciuni de omor, au aflat reporterii PresaSM.
Victima trăia în condiții improprii, într-o sărăcie lucie. Din păcate, în lipsă de alte soluții, persoanele fără adăpost își caută un acoperiș deasupra capului în zona gării din Carei. Un fenomen care a luat amploare în ultimii ani.