Ca la ”țară”. Un biciclist a înjunghiat un căruțaș, în județul Satu Mare
Un sătmărean, în vârstă de 46 de ani, a fost condamnat SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ la șase luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei după ce a înjunghiat un căruțaș. Mai exact – conform informațiilor PresaSM – victima se deplasa cu un atelaj hipo pe Drumul Național 1C, pe raza localităţii Iojib, oprind pe strada Şcolii.
La scurt timp, din sens opus s-a apropiat agresorul, care circula cu o bicicletă, apoi s-a îndreptat spre persoana vătămată, în fugă şi i-a aplicat acesteia o lovitură cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit), în mâna stângă, generându-se ulterior o altercaţie, în care s-a mai impșlicat și o a treia persoană. Pentru a opri agresiunea, victima a reacţionat la rândul său, prin exercitarea unor acte de violenţă, în cele din urmă conflictul încetând.
Victima le-a spus polițiștilor că după ce a fost împuns cu cuțitul, agresorul a scăpat cuțitul din mână și a alergat înspre bicicletă, de unde a luat securea, dar persoana vătămată a reuşit să îi ia acestuia securea din mână și a pus-o în căruță.
Agresorul nu s-a oprit aici, așa că a luat niște bucăți de lemn de lângă o gântână, aflată în curtea școlii, și a venit înspre persoana vătămată cu acestea. Pentru a se apăra, victima i-a spus agresorului că va lua securea din atelajul hipo și îl va lovi în cap, dacă va veni înspre ea, astfel că individul s-a liniștit, ulterior solicitând intervenția poliției și a unui echipaj medical.
Conform certificatului medico-legal victima a prezentat o leziune traumatică care s-a putut produce prin lovire cu corp înţepător-tăietor (posibil cuţit) şi care a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ