Ca la noi la NIMENI. CENTURA Careiului, blocată de disputa dintre statul român și o firmă spaniolă
Firma spaniolă Magenta și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADR) se contrează pe seama variantei de ocolire a municipiului Carei.
Executată în proporție de 87% de către firma spaniolă Magenta SA, aceasta refuză să continue lucrările. Motivul: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu ar fi achitat contravaloarea lucrărilor executate. Pe cale de consecință, spaniolii cer chiar și rezilierea contractului. Fapt care ar duce la un blocaj aproape total al proiectului pentru câțiva ani!
În schimb, CNADR precizează că documentele depuse spre decontare de firma spaniolă nu ar fi valabile, motiv pentru care refuză să achite facturile depuse de firma Magenta SA.
Lucrările la centura municipiului Carei au fost începute cu în vara anului 2012. Valoarea totală a lucrărilor, conform CNADR, era de 72.976.189,00 lei, din care 62.029.761,00 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională (85% din valoarea totală eligibilă).
Iniţial, termenul de finalizare prevăzut era 15 martie 2014. Termenul a fost decalat de mai multe ori, reprezentanţii firmei Magenta declarând în ianuarie 2016 că lucrările vor fi finalizate în prima parte a acestui an. Acum, în luna august, aceeaşi firmă nu mai vrea să finalizeze lucrările.