Bunicuță lăsată fără pensie într-un magazin din Tășnad. Bărbatul, prins de localnici, Poliția a deschis dosar penal
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tășnad efectuează verificări față de un bărbat, de 28 de ani, din Tășnad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 8 iunie a.c., bărbatul i-ar fi sustras unei pensionare, din incinta unui magazin alimentar, suma de 2.300 de lei, fiind la scurt timp identificat de către polițiști.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. În cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
”Poliția Locală Tășnad, în colaborare cu taximetriștrii tășnădeni, au reușit azi să recupereze o sumă de peste 2,000 lei, furată de la o doamnă în vârstă, ce era la cumpărături, de către un (…) T.D. (să-ți fie rușine!). Felicitări dragi tășnădeni, mă bucur să văd spirit civic ACTIV la noi în oraș! Suma a fost recuperată în totalitate, prin promtitudinea colaborării dintre cetățean și organ al statului! Doamne ajută!”, este mesajul activistului local Cristian Irimuș.
FOTO: Arhivă