Bugetul județului Satu Mare: Cei mai mulți bani merg spre modernizări de drumuri și sănătate
Bugetul Consiliului Județean Satu Mare pentru anul 2023, votat de consilierii județeni în data de 31 ianuarie 2023, este orientat, în cea mai mare măsură, susținerii proiectelor de investiții.
Bugetul general consolidat este în sumă de 583.504.000 lei, având o creștere de 14,4% față de anul 2022. Cheltuielile de dezvoltare reprezintă 65% din totalul bugetului, adică 379.083.000 lei, o creștere de 21.4% față anul 2022. Cheltuielile de funcționare prevăzute sunt de 204.441.000 lei și reprezintă 35% din buget, o creștere de 14,4% față de anul trecut.
“Pentru anul 2023 avem un buget dedicat investițiilor și dezvoltării pe termen lung a județului Satu Mare. Am diminuat cheltuielile și am crescut resursele pentru dezvoltare. În acest fel vom reuși să susținem proiectele de investiții de care sătmărenii au cu adevărat nevoie”, precizează Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare
Cei mai mulți bani vor fi investiți în următoarele domenii:
INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ – 290.138.000 lei
Cele mai mari sume vor fi distribuite către: întreținere și reparații drumuri județene – 16.368.000 lei și modernizare drumuri – 178.775.300 lei.
Cele mai mari proiecte de dezvoltare aflate în implementare sunt:
- Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare
- Modernizare DJ195B Moftinu Mare – Criseni – Craidorolț”
- Modernizare DJ 195 Ardud – Viile Satu Mare – Necopoi – Cărășeu
- Modernizare DJ 109 M Batarci – Valea Seacă
- Modernizare DJ 195 B Doba- Boghiș – Dacia – Moftinu Mare
- Modernizare DJ 109 P limită județul Sălaj – Cehal
- Modernizare DJ 108R din DN 19A Beltiug – Beltiug Băi
- Modernizare DJ 196 Supuru de Jos – Intersecție DJ 108P
- Modernizare DJ193 Satu Mare-Borlesti-Limita de judet Maramures,
- Pod pe DJ 193E peste Valea Bârsăului
- Pod pe DJ 197 peste râul Talna
- Modernizare DJ194B Petea (DN19A) – Atea – Peleș – Pelișor – Bercu – Bercu Nou -Micula -Agriș – Ciuperceni (DN19)
- Modernizare DJ 196C Pișcolt(DN19) – Andrid
SĂNĂTATE – 33.859.400 lei
Sumele cele mai mari sunt destinate cofinanțării proiectelor de dezvoltare – 20.384.400 lei. Alocăm 5.475.000 lei Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, 5.000.000 lei Spitalului de Pneumoftiziologie și 3.000.000 lei Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș.
Cele mai mari importante proiecte din sănătate susținute din bugetul acestui an:
- Cofinanțarea proiectului ce vizează construcția unei noi clădiri a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
- Înființarea Centrului Stroke
- Cofinanțarea proiectului de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
- Cofinanțarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a clădirii Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș”
- Cofinanțarea proiectului “Reabilitare, extindere și dotare Ambulatoriu de Specialitate Tășnad”
- Lucrări de întreținere curentă a spațiilor medicale
- Achiziții de aparatură medicală.
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL SATU MARE – 20.517.000 lei
Cei mai mulți bani, 10.712.000 lei, sunt alocați susținerii proiectelor de dezvoltare a infrastucturii aeroportuare, iar 9.805.000 lei sunt destinați secțiunii de funcționare.
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Bugetul alocat pentru susținerea sistemul social este în valoare de 91.272.000 de lei. Cea mai mare sumă, respectiv 87.662.000 lei este alocatăDirecției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru susținerea proiectelor de dezvoltare și pentru funcționarea
serviciilor sociale destinate copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități. Alocăm, de asemenea, o finanțare nerambursabilă în valoare de 3.300.000 lei pentru susținerea proiectelor sociale în baza Legii 350/2005.
CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE – 60.700.900 lei
- Biblioteca Județeană Satu Mare: 6.000.000 lei
- Muzeul Județean Satu Mare: 11.250.000 lei
- Școala de Arte: 1.607.000 lei
- Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare: 2.900.000 lei.
- Filarmonica Dinu Lipatti Satu Mare 8.911.000 lei
- Cofinanțări proiecte nerambursabile 14.403.500 lei
- Contribuții neclericali: 3.193.000 lei
- Acțiuni culturale, sportive și de tineret: 1.500.000 lei (Legea 350/2005)
- Cheltuieli de capital: 936.000 lei