Buget mai mic, investiții mai mari în municipiul Satu Mare. Infrastructura, prioritară
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget pentru acest an. Veniturile estimate pe anul 2018 sunt 125 de milioane lei, mai mici față de anul trecut, când veniturile au fost de 148 de milioane lei.
Pentru a minimiza pierderile, edilii sătmăreni au în vedere reducerea cheltuielilor cu circa 2,3 milioane lei în acest an. De altfel, primarul Kereskenyi le-a și transmis șefilor de servicii publice subordonate să reducă cheltuielile cu circa 20%.
Pe de altă parte, la Secțiunea Dezvoltare este alocată o sumă de peste 52 de milioane lei, aproape dublu față de 2017, când s-au alocat 29 milioane lei. La capitolul investiții se mai așteaptă și cei 29 de milioane de euro, fonduri europene aprobate deja de către ADR Nord-Vest.
Primăria a alocat 25 de milioane de lei pentru modernizarea străzilor și a trotuarelor, respectiv 1,69 milioane lei pentru extinderea iluminatului public, 11 milioane lei pentru modernizarea străzilor de pământ și a unor cvartale din cartierele Micro 16 și Carpați II, respectiv 11 milioane lei pentru începerea lucrărilor la cel de-al treilea pod peste râul Someș.
Mai mult, pentru capitolul reparații capitale sunt prevăzute 4,37 milioane lei, din care 3,9 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor la Podul Decebal.
Bugetul va fi supus votului Consiliului Local în ședința de mâine.