BREAKING. Ucraina interzice ieșirea din țară a bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani
Frontieriștii ucraineni de la punctele de graniță interzic ieșirea din țara vecină a bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, conform informațiilor PresaSM.
Încă din cursul zilei de ieri, Ucraina a declarat stare de urgență, iar rezerviștii au fost chemați la datorie pentru a apăra țara față de invazia Rusiei.
La punctele de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră ucraineni nu mai permit ieșirea din Ucraina a bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Este în continuare permisă părăsirea țării de către femei și copii, conform datelor obținute de PresaSM.
Măsura este una temporară, ca urmare a instituirii stării de urgență. Potrivit informațiilor PresaSM, pe la punctul de trecere de la Petea au ieșit azi sute de bărbați, intuind parcă interdicția care urma să intre în vigoare.