Bradul transportat cu AMBULANȚA a fost împodobit. Sătmărenii, chemați să îl vadă
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare îi cheamă pe toți sătmărenii să vadă bradul – adus cu o ambulanță – împodobit. Evenimentul este programat pentru ziua de duminică, cu începere de la ora 11.00, în curtea Serviciului Județean de Ambulanță.
Reamintim că în urma anchetei administrative s-a decis de către majoritatea membrilor diminuarea salariului tehnicianului auto cu 15%, pe o perioadă de trei luni. Este vorba despre persoana care ar fi decis transportarea bradului cu o ambulanță.
Intransigentă din fire, managerului Serviciului Județean de Ambulanță, Gabriela Opriș, a cerut încetarea raportului de muncă a persoanei găsite vinovate. Cu toate că șoferul se află la prima abatere disciplinară. În final s-a recurs doar la tăierea salariului cu 15% pe trei luni.
Conform aceleiași surse, ambulanță de transport nu este una de urgență, iar pacienții nu au avut de suferit în urma acestui fapt.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță își cere scuze pacienților și dă asigurări că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla.