Blocuri și terenuri de sport în locul fostului lac Pescăruș, din municipiul Satu Mare
În locul fostului lac Pescăruș din municipiul Satu Mare, situat în zona Drumului Odoreului, Episcopia Romano-Catolică intenționează să construiască o serie de blocuri, respectiv terenuri de sport și parcuri. Proiectul este în faza de elaborare a Planului Urbanistic Zonal.
”Pe terenul situat in intravilanului municipiului Satu Mare, pe o suprafață totală de 17.133 mp, beneficiarul lucrării Episcopia Romano-Catolică din Satu Mare, intenționează realizarea investiției: Plan Urbanistic Zonal – în vederea construirii: locuințe colective, amenajări exterioare, zone plantate, terenuri sportive (…) Terenul este proprietatea Episcopiei Romano Catolice din Satu Mare (…) având o suprafață de 17.133 mp din acte, se afla în intravilanul localității Satu Mare și este liber de construcții”, se arată în anunțul privind dezbaterea publică în vederea elaborării Planului Urbaqnistic Zonal.
Potrivit inițiatorului, lacul Pescăruș ar fi de domeniul trecutului, fiindcă ”nu mai există o sursă de apă funcțională”.
”Propunerea din PUG (Planul Urbanistic General, n.red.) nu este viabilă. Sursa de apă care există acum 40 de ani nu mai este funcțională și nici nu mai există. Se dorește construirea de locuințe colective, dotări aferente, amenajări exterioare, zone plantate și terenuri sportive”, se mai arată în documentul citat.