Biserica Ortodoxă din Satu Mare NU se mai IMPLICĂ în campania electorală?!
Persoane importante din conducerea Protopopiatului Ortodox Satu Mare se declară extrem de nemulțumite față de listele cu candidați pentru alegerile parlamentare din decembrie prezentate de către cele mai importante partide politice românești din județul Satu Mare: Partidul Social-Democrat și Partidul Național Liberal!
Preoții ortodocși sunt nemulțumiți de faptul că în fruntea listei PSD pentru Senat s-ar afla Gabriel Leș, care nu este de rit ortodox, ci frecventează cultul creștin penticostal. Gabriel Leș este în acest moment secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naționale, a fost subprefect al județului Satu Mare și viceprimar al municipiului Satu Mare.
Fețele bisericești sunt supărate și pe liberali. Și asta pentru că l-au pus în fruntea listei pentru Senat pe viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, pe care îl acuză că a fost cel care avea posibilitatea să schimbe poziționarea viitorului magazin Lidl de pe Drumul Careiului, dar nu a făcut-o. Este vorba despre magazinul proiectat lângă Catedrala Ortodoxă ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
În aceste condiții suntem curioși pe cine vor susține preoții ortodocși în această campanie, care deja pare să fi început. Cu toate că în mod oficial va debuta doar din luna noiembrie.
În orice caz, este de notorietate faptul că atât reformații cât și romano-catolicii merg pe mâna celor de la UDMR.
At trebui Sa ia exemplu de la unguri ,ei sant uniti ,nu cauta galceava si dezbinare!
View CommentBa da, de multe ori caută. Unde am fost eu la mai multe biserici, nu s-a făcut campanie lectorală pe cine să voteze, doar să voteze. Nu doar UDMR există ca partid maghiar, mai sunt și alte două partide, rivali ai UDMR-ului, nicidecum nu asociați. Pe mine mă supără că alegerile se fac în funcție de etnie sau orientarea religioasă, fiind o mare greșeală. Oamenii capabili, stau în umbră.
View Comment