Biciclist rănit grav de o mașină, în județul Satu Mare! Soția șoferului a sunat la 112
Eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Concret, sâmbătă, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 19:43, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Livada au fost sesizate prin SNUAU 112, de către o femeie, de 60 de ani, din județul Satu Mare, despre faptul că între localitățile Orașu Nou și Livada, soțul acesteia, de 61 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat, din spate, un biciclist.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Bărbatul circula pe bicicletă, pe partea carosabilă, în aceeași direcție de mers cu autoturismul, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și fără ca bicicleta să fie prevăzută cu lumini sau elemente reflectorizante.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Satu Mare, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat privind consumul de alcool cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Atât conducătorului auto, cât și biciclistului li s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: Arhivă
SURSA: Comunicat de presă Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare