Beat și fără permis, un tânăr a dat ture cu mașina prin Micro 15. Prins de polițiști
La adăpostul nopții, în cartierele din municipiul Satu Mare se petrec tot felul de infracțiuni. Așa se face că un tânăr, în vârstă de 27 de ani, și-a zis că a venit vremea să conducă și el o mașină. Se pare că nu a prea contat faptul că nu deținea niciun permis de conducere, dar a mai și consumat alcool înainte.
Așa se face că a urcat la volan și a dat ceva ture pe Aleea Milcov, din Cartierul Micro 15. Doar că o patrulă de ordine publică l-a reperat și l-a tras pe dreapta. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 01.00.
După ce i-au dat și fiola, polițiștii i-au mai adăugat o infracțiune la dosarul penal deschis pe numele său: conducere în stare de ebrietate. Etilotestul a indicat 0,48 mg/l alcool în aerul expirat.
Autoturismul marca Ford, înmatriculat în județul Harghita, a fost lăsat în parcare, iar ”șoferul” a fost poftit la Unitatea de Primire Urgențe pentru a ise recolta probe biologice. După care a mers și la declarații pe la Inspectoratul Județean de Poliție. În următoarele luni va ajunge și în fața judecătorilor.