Beat și fără permis, un sătmărean și-a ”parcat” mașina în șanț. Nu a mai apucat să plece, l-au prins polițiștii
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat pe Drumul Județean 195 C în localitatea Ghirolt, dinspre localitatea Ady Endre spre localitatea Sânmiclăuș, atunci când un bărbat, fără a deţine permis de conducere, având o concentraţie alcoolică de 2,20 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare și 1,96 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua recoltare, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu mâzgă și piatră.
A părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției de deplasare și a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, organele de poliție din cadrul Secţiei 7 Politie Rurală Carei, în cooperare cu poliţiştii Sectorului Poliției de Frontieră Carei, în timp ce executau serviciul de patrulare și intervenţie la eveniment, în jurul orelor 21:00, pe DJ 195 C din Ghirolt, au observat șanțul din partea stângă lângă fântâna arteziană un autoturism acesta prezentând urme de avarii produse de un accident soldat cu pagube materiale. Lângă autoturism se afla individul care a condus autoturismul.
Procurorul a propus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe și la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis conducere.
Bărbatul a fost de acord cu privire la pedepsele stabilite în sarcina sa și cu privire la stabilirea în sarcina sa a unei pedepse rezultante de 2 ani închisoare cu suspendare. Magistrații Judecătoriei Carei au încuviințat acordul încheiat între vinovat și procurori și l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ