Băutura i-a dat curaj unui sătmărean. Aventura la volanul mașinii s-a terminat după gratii
La data de 3 martie a.c., în jurul orei 02.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au oprit un bărbat de 34 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism pe Aleea Milcov din municipiu.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că bărbatul nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 4 martie a.c., față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.