BĂTAIE între șefii de servicii din Poliția Locală Satu Mare. PUMNI și arcade sparte
Unele probleme, oricât de stringente ar fi ele, nu ar trebui rezolvate aplicând Legea Pumnului. Nu de aceiași părere au fost și doi angajați ai Poliției Locale Satu Mare, care s-au luat la pumni, la propriu, în sediul Poliției Locale.
Incidentul a fost confirmat pentru PresaSM.ro chiar de către directorul general al Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup. Totuși, Ioan Precup a ținut să sublinieze că poate confirma doar altercația în sine, nu și motivele care au cauzat acest fapt.
”Confirm altercația, dar numai altercația. Se fac verificări în acest moment și se vor lua măsurile ce se impun în cauză”, a declarat Ioan Precum pentru PresaSM.ro.
Potrivit unor martori, șeful Biroului pază-logistică, Mihai Macioca, l-ar fi lovit pe subalternul său Gheorghe Haidu, care ocupă funcția de magazioner, imputându-i anumite achiziții neconforme.
Zis și făcut, fără să mai aștepte procedurile legale în vigoare, șeful de serviciu l-a pedepsit exemplar pe subalternul său, de față cu mai mulți colegi, indicați de sursele PresaSM.ro ca și martori.
”În dimineața zilei de 20.12.2016, în ziua inaugurării noului sediu al Poliției Locale Satu Mare. domnul Șef serviciu Macioca, în urma unei dispute cu magazionerul Poliție Locale, dl Haidu Gheorghe, al cărui subaltern este pe tema achizițiilor unor materiale neconforme cu realitatea, dl Macioaca i-a aplicat o lovitură de box (…), astfel încât i-a spart arcada subalternului”, au declarat surse sub protecția anonimatului.
Sursele anonime așteaptă ca acest caz să nu fie mușamalizat și speră ca și șefii de servicii să fie sancționați pentru astfel de abateri, nu doar agenții de la Ordine Publică, care se plâng că ar fi sancționați pentru lucruri pe care ei le consideră mărunte.
Totul s-a întâmplat în 20 decembrie, chiar în ziua inaugurării noului sediu al Poliției Locale Satu Mare.