Bărbat găsit în ȘANȚ! A fost BĂTUT crunt și lăsat în voia sorții
Un bărbat a fost găsit inconștient de către mai multe persoane într-un șanț. La fața locului au ajuns imediat polițiștii care au stabilit cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
În data de 17.09.2016, în jurul orelor 21.33, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați prin Apelul de Urgență 112, cu privire la faptul că pe o stradă din localitatea Moftinu Mic se află un bărbat căzut jos.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în seara zilei de 17.09.2016, pe fondul consumului de alcool, doi bărbați din Moftinu Mic i-au aplicat mai multe lovituri la nivelul corpului victimei de 44 de ani, din aceeași localitate.
Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Municipal Carei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.