Bărbat găsit mort de propria familie în municipiul Satu Mare. Au sunat la 112
Descoperire șocantă pentru câțiva membri ai unei familii din municipiul Satu Mare. Aceștia l-au găsit pe un alt membru al familiei, care domiciliază în zona Balta Blondă din municipiul Satu Mare, decedat în propria casă. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 75 de ani.
Speriați, aparținătorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipaje de prim-ajutor și echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Medicii și-au dat seama bărbatul nu ar fi avut urme de violență pe corp, presupunând că acesta a decedat de moarte naturală.
Într-un final, mediul de familie – potrivit procedurilor legale – a fost chemat la fața locului și a constatat decesul. Polițiștii nu au luat în calcul varianta unei morți suspecte. Motiv pentru care nici nu au deschis un dosar penal.