Bărbat electrocutat în județul Satu Mare. Furtuna a rupt cablurile de curent
Un bărbat din Carei a fost electrocutat, după ce un copac s-a prăbușit în urma furtunii, iar ramurile au avariat cablurile de curent aflate în apropierea gospodăriei, titrează Opinie de Carei.
Un bărbat din Carei s-a electrocutat după ce, din cauza furtunii, un copac a căzut peste firele electrice din apropierea unei gospodării.
Incidentul s-a petrecut pe strada Ion Ghica din municipiul Carei, iar polițiștii, pompieri și echipajele medicale au ajuns de urgență la fața locului.
La sosirea echipajului medical, bărbatul era în stare conștientă și cooperantă, precizează cei de la Opinie de Carei.
Din motive de siguranță, alimentarea cu energie electrică în zonă a fost sistată.
Pompierii au acționat pentru îndepărtarea crengilor care au rupt firele electrice.