FOTO. Bărbat din Carei, băut bine, a ajuns cu mașina-n stâlp, pe Cloșca. Acum are dosar penal
La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Carei, care se deplasa cu autoturismul pe b-dul. Cloșca, din municipiul Satu Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe spațiul verde din partea sa dreaptă, intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a cablurilor electrice.
În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismului și a stâlpului din beton.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.