Bărbat BĂTUT CRUNT în plină zi la Carei. Totul s-a întâmplat în CENTRU şi nu a intervenit NIMENI
Un bărbat s-a prezentat la Spitalul din Carei pentru îngrijiri, ca urmare a unei agresiuni căreia i-a fost victimă. Totul s-a petrecut ziua, în amiaza mare, în plin centrul Careiului. Din câte se pare, nimeni nu a intervenit pentru a-l salva pe tânărul călcat în picioare.
Concret, ieri, ora 13.20, Poliția Carei a fost sesizată telefonic prin apelul la SNAU 112, de către Spitalul Municipiului Carei, despre faptul că la primiri urgențe s-a prezentat o persoană care reclamă că a fost victima unei agresiuni.
La fața locului s-a deplasat patrula de siguranță publică, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că victima, Zeno D. de 32 de ani, din Tiream, întâlnindu-se pe strada Avram Iancu din Carei cu Robert S., de 40 de ani, din Timisoara, și Iuliu S., de 33 de ani, din Tiream, pe fondul unor divergențe mai vechi, a fost lovit de către aceștia cu pumnii in zona feței, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cerctetări pentru identificarea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul, urmate de stabilirea încadrării juridice a faptei.