Bani pentru al treilea pod, egal PSD la conducerea Primăriei și Consiliul Județean
Primarul municipiului Satu Mare și președinte al Organizației Municipale Satu Mare a UDMR, Kereskenyi Gabor, a declarat că va negocia cu cei de la PSD Satu Mare doar dacă sătmărenii vor avea ceva de câștigat, și nu pentru a obține ”vreun post de director nu știu pe unde”.
Mai exact, Kereskenyi Gabor a spus clar: obținerea postului de viceprimar al municipiului Satu Mare depinde de semnalele pe care PSD le va da în legătură cu cel de-al treilea pod. Mai exact, PSD să facă demersuri pentru includerea în Programul Național de Dezvoltare Locală finanțarea pentru acest proiect. De abia atunci social-democratul Radu Roca va putea spera la funcția de viceprimar.
”Nu trebuie să ne pripim. Eu nu sunt de acord să negociem funcții. Suntem deschiși la negocieri, dar nu dorim directori de deconcentrate ci garanții pentru proiecte. Dacă dau garanții că al treilea pod peste Someș va fi cooptat și va fi realizat prin PNDL, atunci da. Pentru un director cu secretară și mașină de serviciu nu merită. Fac un apel să se facă ceva pentru comunitate. PSD are putere de lobby care trebuie valorificată. Are un ministru în Guvern, are un secretar general al Camerei Deputaților. Deci, vrem ceva palpabil”, a declarat Kereskenyi Gabor.
Edilul șef a precizat, vizavi de stadiul lucrărilor la cel de-al treilea pod, că în prezent se lucrează la proiectul tehnic, fiind șanse mari, ca în funcție de finanțare, să se realizeze și licitația pentru execuția lucrărilor.