Bani de la francezi pentru un ONG din Satu Mare, pentru eforturile din timpul pandemiei
Ambasada Franţei şi Institutul Francez au oferit sprijin financiar pentru 14 ONG-uri din România, recunoscând efoturile pe care le-au depus în timpul pandemiei de COVID-19 pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Printre organizațiile non-profit se numără și Asociația Stea din Satu Mare, care și pe durata pandemiei a reușit să găsească resursele necesare pentru a fi alături de sătmărenii din comunitățile marginalizate.
Pentru a recunoaşte şi a susţine eforturile societăţii civile româneşti care a sprijinit persoanele fragile, aflate în dificultate pe timpul izolării şi pe tot parcursul pandemiei de Covid-19, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez au decis să susţină financiar 14 ONG-uri româneşti foarte implicate în această perioadă. Printre cele 14 organizații non-profit se numără și Asociația Stea din Satu Mare, ONG-ul care se ocupă de tinerii fără adăpost din Satu Mare, dar care în perioada pandemiei a reușit să găsească resursele necesare pentru a fi alături de comunitățile marginalizate.
„Finanţarea acordată fiecărei structuri – de 3.000 de euro – este menită să sprijine continuarea distribuţiei de alimente sau de produse de igienă, accesul la drepturi pentru persoanele private de venituri şi accesul la îngrijire medicală, dar şi să prevină abandonul şcolar”, explică cei de la Institutul Francez.
Peste tot în lume, pandemia de Coronavirus a subliniat inegalităţile şi uneori chiar a adâncit lacunele existente, punându-i în dificultate pe cei mai vulnerabili, aflaţi sub pragul sărăciei. În România, asigurarea necesităţilor de bază a fost dificilă în timpul izolării pentru multe familii care şi-au pierdut venitul zilnic. Persoanele fără adăpost, copiii care trăiesc în sărăcie, persoanele în vârstă izolate, muncitorii zilieri au fost nevoiţi să se bazeze pe solidaritate pentru a supravieţui. Femeile victime ale violenţei, uneori izolate în casă cu atacatorul lor, au întâmpinat, de asemenea, dificultăţi considerabile şi nu le-a fost respectat dreptul la siguranţă.
„Cele paisprezece asociaţii, care au stabilit, în timp, o legătură de încredere cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România, oferă servicii sociale tocmai acestor grupuri vulnerabile profund afectate de pandemie: copii şi tineri, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, persoane fără adăpost din oraşele mari, familii din comunităţi marginalizate, mame singure, dependenţi de droguri”, mai arat[ sursa citată.
Pe durata pandemiei, Asociația Stea a continuat acțiunile de susținere a familiilor din medii defavorizate, în timp ce echipa educativă a Asociației Stea realizează activități la distanță cu copiii care frecventau centrul și care aveau acces la internet. Prin proiectul Grădina Stea, între martie și finalul lunii mai, producția de fructe și legume proaspete a fost reorientată pentru a veni în sprijinul familiilor vulnerabile.