FOTO/VIDEO. Băiatul de 2 anișori dat dispărut, găsit după mai bine de o zi de la dispariție
Băiatul de doi ani care a dispărut dintr-o localitate din Botoșani a fost găsit în viață, la 25 de ore după ce a fost dat dispărut, titrează Digi24.
Copilul a fost găsit în pădurea de lângă satul în care locuia. A fost găsit conștient, dar cu hipotermie, deoarece a petrecut noaptea din pădure. Băiatul era la aproximativ 3 kilometri de locuința sa. Acesta a fost preluat și va fi transportat la spital, pentru analizarea stării de sănătate. Peste 300 de persoane au participat la căutarea băiatului. Părinții au anunțat ieri dispariția lui.
Micuţul era speriat, după ce a petrecut o noapte de unul singur în pădure. Unul dintre poliţişti a povestit cum s-a petrecut totul, dar şi cum s-au simţit salvatorii când au auzit vocea copilului. Potrivit unuia dintre salvatori, micuțul era lângă un copac, aproape schitul din pădure.
„În pădurea de lângă schitul de călugări din Vorona, lângă un copac. Era obosit, dar totuşi a avut puterea să strige la noi. L-am auzit, ne-am dus şi l-am luat, l-am adus”, a precizat unul dintre salvatori. „Nu striga neapărat ceva. Având în vedere că este foarte mic… I-am auzit vocea.”
Potrivit IPJ Botoșani, copilul din localitatea Tudora se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu familia, şi a părăsit locuinţa respectivă, iar cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsescă. Pentru găsirea lui s-au mobilizat localnici și voluntari, care l-au căutat alături de pompieri, jandarmi și polițiști. Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie a luat parte la căutări. Jandarmi din judeţele Neamţ, Suceava, Iaşi şi Bacău participă, s-u mobilzat alături de angajaţii din Botoşani ai Ministerului Afacerilor Interne, la acţiunile de căutare. În timpul nopții au fost folosite și camere cu termoviziune.
Felicitări polițiștilor. Dar la ce sunt bune camerele cu termoviziune, pe care precis s-au dat bani cu găleata, facă nu au depistat nimic ?
View Comment