Avocatul celui mai TEMUT interlop sătmărean, ”ÎNFUNDAT”. Cum a CUMPĂRAT judecători
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunțat vineri verdictul în cazul avocatului Horia Chivari, trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pentru că ar fi cerut şi primit bani în numele unor judecători de la Curtea de Apel Oradea de la concubina interlopului sătmărean, Dorel Tukacs, care îi era client.
Dosarul avocatului orădean a fost trimis în faţa instanţei în 2014. Potrivit rechizitoriului, în perioada iunie – august 2011, acesta ar fi cerut de la concubina lui Tukacs 20.000 euro şi ar fi primit 24.000 euro, susţinând că banii vor fi remişi judecătorilor implicaţi în soluţionarea dosarului în care interlopul era arestat şi condamnat deja în primă instanţă de Judecătoria Satu Mare la 7 ani de închisoare cu executare pentru şantaj (trei fapte) şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Prin hotărârea pronunţată, judecătorii au decis să menţină soluţia dată în dosar de Curtea de Apel Cluj în decembrie anul trecut, prin care avocatul orădean a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Şi, cum Chivari mai fusese condamnat în februarie 2014 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru o fapte similară, instanţa a dispus anularea suspendării executării şi contopirea ei cu noua pedeapsă.
Reamintim că magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la pedeapsă cu executare pe Tukacs Dorel Vasile – 4 ani şi 6 luni cu executare.