Avocat amenințat cu moartea în Satu Mare. I s-a avariat mașina, paguba este uriașă
Conform rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, obținut de PresaSM, un sătmărean este acuzat că a distrus prin zgâriere cu o șurubelniță și prin lovire elementele de caroserie ale autoturismului marca AUDI A6, parcat în Centrul Nou al municipiului Satu Mare – strada Micu Klein – proprietatea unui avocat din Satu Mare, în scop de răzbunare, cauzând un prejudiciu estimat la suma de 39.391 lei.
De asemenea, în timp ce se afla pe str. Magnoliei din municipiul Satu Mare. având asupra sa două cuțite, agresorul a adresat ameninţări la adresa avocatului, spunând că îi va lua capul, aspect ce i-a creat avocatului o stare de temere.
Audiat de către polițiști, avocatul a spus că în urmă cu aproximativ un an a fost contactat de către agresor, care i-a cerut să-l reprezinte într-o cauză civilă privind divorțul acestuia. Doar că clientul agresiv nu ar fi dat dovadă de seriozitate, ezitând să pună la dispoziția apărătorului său legal actele solicitate. În următoarea perioadă, comprtamentul clientului a devenit tot mai gresiv – a precizat avocatul – motiv pentru care a ezitat să mai ia contact cu acesta.
La câteva zile distanță, agresorul s-a dus la locuința avocatului și i-a zgâriat mașina cu o șurubelniță, i-a zgâriat mașina pe toate suprafețele, inclusiv faruri și stopuri. Mai mult, a amenințat că va da foc și sediului Poliției Satu Mare.
Audiat de către polițiști, agresorul nu recunoaște că ar fi zgâriat autoturismul, dar nici că l-ar fi amenințat cu moartea pe avocat.
Doar că probatoriul administrat în cauză este unul solid, motiv pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare l-au trimis în judecată pe clientul agresiv. Acesta pare să fie un individ foarte periculos, care a fost în stare să sune inclusiv la 112 și să amenințe că va da foc Poliției Satu Mare și că va distruge autospeciale de Poliție.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ