AVIZ părinților! Cum sunt ÎNȘELAȚI copiii de magazinele și chioșcurile din ȘCOLI
Reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au desfăşurat acţiuni de verificare a modului în care se respectă prevederile legale în școli, grădinițe, cantine, chioșcuri în incinta unităților de învățământ.
Inspectorii au scris în raportul lor că trei operatori economici aveau la comercializare sandwich-uri, pe eticheta cărora lista ingredientelor nu era completă (lipsea chifla) și nu se respecta ordinea descrescătoare a acestora.
Cinci operatori economici aveau la comercializare la sortimentele de pizza și piadina lista ingredientelor care era incompletă (lipsea blatul, respectiv lipia) și nu erau menționate substanțele posibil alergene din preparate. Șase operatori economici nu avea menționată cantitatea netă/porție la meniul zilei.
S-au aplicat sancțiuni contravenționale cu avertisment și amenzi în valoare de 50.000 lei. De asemenea, au fost verificate calitatea legumelor și fructelor, țara de origine și prețul, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 28.700 lei.