Avertizarea de inundații pentru Satu Mare, prelungită. Când va expira atenționarea
Hidrologii au prelungit avertizarea Cod galben de inundații emisă pentru județul Satu Mare. Astfel, râul tur se va afla sub atenționare până pe 21.01.2023 ora 12:00.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a prelungit, până mâine, avertizarea Cod galben de inundații pentru râul Tur, în județul Satu Mare.
Avertizări similare au fost emise și pentru alte cursuri de ape din județele învecinate.
Hidrologii avertizează că ne-am putea confrunta cu scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, mai precizează cei de la INHGA.