Avertizare meteorologică. Nu scăpăm de furtuni și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de vreme rea, valabilă pentru cea mai mare parte din țară. Furtuni și ploi torențiale sunt așteptate inclusiv la acest final de săptămână, atenționează meteorologii.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de vreme rea, valabilă pentru cea mai mare parte din țară până pe 19 mai, la ora 10.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…40 l/mp,” anunță ANM.
Furtuni și vijelii la Satu Mare
Nici la Satu Mare vremea nu se va îmbunătăți considerabil, chiar dacă temperaturile vor fi ridicate, cel puțin asta arată prognoza meteo.
Vineri cerul va fi variabil, cu maxime de 22 de grade Celsius, dar spre seară, după ora 20:00, nebulozitatea va fi în creștere.
În cursul zilei de sâmbătă sunt așteptate furtuni, arată prognoza meteo. Maximele rămân ridicate, cu 25 de grade Celsius în termometre, dar după ora 17 sunt așteptate furtuni.
Duminică maximele vor mai crește ușor. Pe timpul dimineții cerul va rămâne variabil, dar în a doua parte a zile sunt prognozate precipitații.
Și primele zile ale săptămânii următoare vin tot cu ploi torențiale, anunță meteorologii.
Precipitațiile din ultimele zile au făcut probleme în județele din nord-vestul țării. Mai multe cursuri de apă din Maramureș și Bistrița-Năsăud au fost sub Cod roșu de inundații, iar din cauza aluviunilor un drum național a fost blocat temporar. Au fost înregistrate și gospodării inundate, iar pompierii au intervenit pentru evacuarea sătenilor.
Hidrologii au precizat și ei că avertizările de inundații vor fi actualizate în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.